După un joc bun, FC Bihor se întoarce cu un punct de la Piatra Neamţ

Aşa cum ne-au obişnuit pe durata acestei ediţii de campionat, fotbaliştii de la FC Bihor au obţinut un nou rezultat pozitiv în deplasare. De această dată orădeni au remizat cu scorul de 1-1, la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul, în ultima etapă a sezonului regular al Ligii a II-a, fapt care îi plasează pe locul 15 la finele primei faze a competiţiei. 

În partida desfăşurată sâmbătă pe Stadionul Ceahlăul şi care a consemnat debutul pe banca tehnică a roş-albaştrilor a lui Mădălin Popa, bihorenii au avut, în general, o prestaţie bună, exceptând zece minute din repriza a două, când au încasat golul.

Ei au deschis însă scorul, după un şut frumos al lui Desley Ubbink în prima repriză, în minutul 17, şi au intrat la vestiare cu avantajul de 1-0.

Din păcate, în primele minute din repriza a doua orădenii au fost surprinşi de jocul avântat al nemţenilor, care au venit mult mai motivaţi de la vestiare şi au reuşit să restabilească egalitatea, în minutul 72, printr-un nou-intrat, James Amasihohu.

Apoi, după primirea golului, jucătorii de la FC Bihor au pus încet stăpânire pe joc, au avut posesia, au atacat mai mult, dar nu au reuşit totuşi să-şi creeze ocazii periculoase care să le aducă victoria.

Declaraţia antrenorului

„Am făcut un joc bun şi am obţinut un punct important. Păcat însă, pentru că puteam veni cu trei puncte de la Piatra Neamţ, fiindcă în afară de gol, am mai avut încă două – trei ocazii în prima repriză din care puteam să marcăm. Am făcut o primă repriză foarte bună, am fost bine organizaţi şi sunt foarte mulţumit. A doua repriză însă, în primele 10-15 minute nu mi-a plăcut, au fost momente în care am suferit foarte mult, când a şi venit golul lor. Apoi am echilibrat, ne-am şi creat câteva ocazii, dar per total, este bine, am plecat cu un punct important”, a declarat, după joc, noul antrenor al echipei FC Bihor, Mădălin Popa, cel care debutează, astfel, cu dreptul la cârma formaţiei roş-albastre.

Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Bihor Oradea  (0-1)
Au marcat: James Amasihohu (min. 52) / Desley Ubbink (min. 17)
Ceahlăul: L. Brănescu – M. Țuțu, K. Wiktorski, T. Telcean, Abel Folha (min. 46 N. Ilaş). – R. Neag (min. 46 J. Amasihohu), Cr. Copoț-Barb, R. Chibsah (min. 83. R. Gbizie), P. Petre (cpt.) – C. Davordzie, G. Crețu (min. 89 J. Katusa). Antrenor: Marco Veronese. Rezerve neutilizate: Al. Barna – A. Nădășanu, T. Alistar, C. Nica şi M. Șandru.
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu, A. Gal, Al. Băican, I. Ban – I. Filip (cpt.) – R. Gunie (min. 74 A. Cocian), G. Gitye, D. Ubbink, A. Stahl (min. 90 L. Tincău) – A. Chirițoiu  (min. 68 I. Hora). Antrenor interimar: Mădălin Popa. Rezerve neutilizate: I. Anca-Trip – D. Oșvat, A. Moga, A. Nica, D. Panait şi L. Maxim.
Au arbitrat: Sorin Vădana (Cluj-Napoca) – Zsolt Kopriva și Biro Tamas Kopriva (ambii din Carei). Arbitru de rezervă: Alexandru Ionuț Marin (Munteni – Galaţi). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

În urma încheierii sezonului regular, FC Bihor ocupă locul 15, cu 19 puncte şi va juca în play-out în Grupa A, alături de Corvinul Hunedoara, CS Afumaţi, CSM Slatina, Concordia Chiajna, CSC Dumbrăviţa şi CSM Focşani. 

Fiecare echipă va intra în faza a doua a competiţiei cu punctajul acumulat în sezonul regular, iar ultima va retrograda, pentru ca penultima să meargă la barajul pentru evitarea retrogradării.

După această rundă, campionatul Ligii a II-a se întrerupe, pentru că la finele săptămânii viitoare au programate meciuri echipele naţionale, urmând a se relua în ultimul weekend din martie, când va avea loc prima etapă din play-out.

Alte știri