Târg gastronomic ECO FOOD la Mănăstirea Izbuc, 14 -15 septembrie 2019

ECO FOOD – târg local de gastronomie eco și bio este organizat de către Mănăstirea Izbuc, în calitate de partener de proiect, prin proiectul “CREATING AND DEVELOPING A CROSSBORDER POLYCENTRIC NETWORK FOR TRAINING AND SUPPORT TO INCREASE THE QUALITY OF TOURIST AND HANDCRAFT CROSSBORDER SERVICES IN THE COUNTIES OF BIHOR AND HAJDU-BIHAR (cod proiect: ROHU 398, acronim: ForTour BHHB), finanțat în carul Programului Interreg V-A România-Ungaria, de către Uniunea Europeană, prin Fondul de Dezvoltare Regional European, România și Ungaria.

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare comună, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia. Detalii program: www.interreg-rohu.eu.

În perioada 14-15 septembrie, Mănăstirea Izbuc vă invită să redescoperiți gusturile autentice din Bihor, la Târgul ECO FOOD! Sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00, în cadrul târgului dedicat producătorilor locali, vor fi expuse și oferite spre degustare bunătăți gastronomice, ca produse locale de turism. Târgul va fi amplasat în zona de intrare în curtea mănăstirii, iar vizitatorii vor avea acces gratuit. De asemenea, la târg veți asculta pricesne interpretate de coruri bisericești și veți putea asista la momente artistice oferite de artiști îndrăgiți din Bihor.

Expozanții vor pune la dispoziția vizitatorilor produse gastronomice gătite pe loc, după rețete locale, dar și conserve, fructe și legume, miere și produse apicole, dulciuri de casă, ulei presat la rece, gemuri și dulcețuri, sucuri și produse de carmangerie.
Evenimentul va cuprinde o scenă în aer liber, o bucătărie unde se va gati și o zonă de standuri unde se vor expune și degusta produsele locale.

Programul evenimentului este:
Sâmbătă, 14 septembrie
ora 10:00 – Deschiderea evenimentului
ora 17:00 – Cor bisericesc
Ora 18:00 – Ansamblul Aușana
ora 20:00 – Închiderea standurilor

Duminică, 15 septembrie
Ora 10:00 – Deschiderea standurilor
Ora 18:00 – Ansamblul Folcloric Profesionist Crișana
Ora 19:00 – Cor bisericesc
Ora 20:00 – Închiderea evenimentului

În 2019, Mănăstirea Izbuc celebreaza anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). În incinta mănăstirii, vizitatorii vor putea vedea și o frumoasă casă de lemn din 1918, adusă din localitatea Șanț (jud. Bistrița-Năsăud), restaurată cu ocazia Centenarului și transformată în muzeu. La Mănăstirea Izbuc puteți ajunge cu mașina din DN 76 Oradea – Deva, virând la dreapta in localitatea Cărpinet (jud. Bihor) și urmând indicatoarele pe o distanță de 9 km.

Advertorial

Distribuie informația
Alte știri