Ecoul unei pierderi mondiale: Ilie Bolojan, mesaj emoționant în memoria Papei Francisc

Foto: facebook/Ilie Bolojan

Ziua de astăzi, care ar fi trebuit să fie una a sărbătorii, s-a transformat într-un moment de doliu universal. Moartea Papei Francisc, în a doua zi de Paște, a îndoliat suflete din toate colțurile lumii, indiferent de credință. Un OM MARE a plecat dintre noi.

Liderii internaționali reacționează cu mesaje pline de compasiune, printre aceștia aflându-se și președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Prezent la Oradea pentru a marca 106 ani de la instaurarea administrației românești în orașul de pe Crișul Repede, acesta a transmis un omagiu emoționant:

„Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc.
În aceste momente de doliu și durere, transmit sincere condoleanțe credincioșilor catolici din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță.
A fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate.
Sanctitatea Sa a fost și un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a prețuit pentru profunzimea credinței și a spiritului său.”

Cuvintele vin greu într-o astfel de zi. Dar poate că prin ele, păstrăm vie amintirea celor care au știut să vorbească inimii lumii întregi.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri