Vineri, 9 noiembrie 2018, în cadrul Congresului de Uroginecologiei, care s-a desfășurat în aceste zile la Băile Felix, s-a lansat cartea „Marea Unire. Ecouri în presa culturală din Oradea-Mare (1920-1943)” o antologie realizată de către universitarii orădeni Gabriel Moisa și Florin Ardelean.
Gazda evenimentului a fost renumitul medic urolog orădean, prof. dr. Gheorghe Bumbu, care a mulţumit celor doi autori că sunt prezeţi la o asemenea manifestare şi că au acceptat să vorbescă despre volumul dedicat Centenarului Marii Uniri.
„Este o lucrare cu totul și cu totul specială. I-am lăsat pe cei de atunci să vorbească despre anul 1918”, a declarat prof. univ. dr. Grabriel Moisa, unul dintre coordonatorii cărţii. Acesta a lansat celor prezenţi în sală provocarea de a medita asupra faptelor istorice din 1918, ridicând câteva întrebări. „Cine cu cine s-a unit? Regatul României cu provinciile sau invers, dacă e să luăm în considerare numărul de locuitori a acestora, 7 milioane locuitori, respectiv 17 milioane locuitori?”, a adăugat Gabriel Moisa, amintind totodată că nu există diferențieri între cei care erau în afara Regatului României și în ea.
Cel de-al doilea coordonator al lucrării, universitarul Florin Ardelean, a vorbit celor prezenţi despre reputaţia de ţară. „Mesajul acelei generații este că trebuie să ne refacem imaginea de sine pentru a ne reconstrui o reputație. Altfel, Centenarul îl vom cheltui degeaba”, a adăugat Florin Ardelean.
Cartea grupează o serie de articole scrise în perioada 1920 – 1943 şi apărute în revistele orădene „Familia” şi „Cele Trei Crişuri”. În carte se regăsesc articolele lui Nicolae Iorga, Octavian Goga, Sever Bocu, Gh. Tulbure etc.
Un rol important în realizarea volumului l-au avut şi studentele Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Madălina Irina Sim (Specializarea Jurnalism) şi Alexandra Timbruş (Specializarea – Istorie).
Mihaela Furculiță, Jurnalism, An II