Primăria Oradea și Visit Oradea au anunțat, vineri, că, în perioada următoare, iubitorii fotbalului vor putea urmări meciurile Naționalei României, precum și finala Campionatului European de Fotbal, pe un ecran gigant amplasat în Piața Unirii din Oradea. Invităm toți cetățenii să se alăture acestei experiențe unice și să susțină echipa națională într-o atmosferă de sărbătoare.
Programul meciurilor care vor putea fi urmărite în Piața Unirii este următorul:
- 17 iunie, ora 16:00 – România vs. Ucraina
- 22 iunie, ora 22:00 – Belgia vs. România
- 26 iunie, ora 19:00 – Slovacia vs. România
- 14 iulie, ora 22:00 – Finala Campionatului European de Fotbal
Măsuri de siguranță:
Primăria Oradea roagă participanții să ia toate măsurile necesare pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță și confort. Vă rugăm să respectați indicațiile organizatorilor și să vă bucurați de spectacolul fotbalistic în mod responsabil. Vă așteptăm în număr cât mai mare să susținem împreună Naționala României și să trăim emoțiile fotbalului de calitate în inima Oradiei!