Piramidele din Giza – una dintre cele mai impresionante și binecunoscute minuni ale lumii antice – continuă să atragă milioane de turiști anual. Însă, pentru mulți dintre ei, experiența este marcată de momente neplăcute: agasarea constantă a comercianților ambulanți, haosul organizatoric și imaginile greu de uitat cu animale maltratate, în special cămile.



Am simțit toate acestea pe pielea mea, în decembrie 2024, într-un info trip în Cairo. A fost o întâlnire mult așteptată cu istoria, dar și un duș rece din realitatea de la fața locului: emoția de a păși pe Platoul Giza a fost estompată de agresivitatea vânzătorilor și de imaginea camilelor chinuite de stăpâni.
Acum, autoritățile egiptene vor să schimbe această imagine. Un proiect amplu de reamenajare a sitului Giza a fost demarat pentru a oferi turiștilor o experiență mai civilizată și mai prietenoasă. Totuși, începutul nu a fost lipsit de obstacole: comercianții care își desfășurau activitatea pe platou au protestat împotriva măsurilor restrictive.
Ce prevede proiectul de modernizare: Interzicerea accesului vehiculelor private și al autocarelor pe platou; introducerea unor vehicule electrice ecologice pentru transportul turiștilor; restaurarea mai multor morminte; digitalizarea accesului prin bilete online; amenajarea unui nou centru modern pentru vizitatori.
Platoul Giza este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, însă în ultimele decenii, administrarea lui a fost adesea deficitară. Situl a devenit cunoscut nu doar pentru monumentele sale, ci și pentru vânzătorii ambulanți neautorizați, comportamentul agresiv față de turiști și rapoartele privind abuzurile asupra animalelor folosite la plimbări.
Schimbările propuse sunt menite să reconfigureze acest loc legendar într-o destinație turistică demnă de grandoarea istoriei pe care o adăpostește. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor reuși să implementeze proiectul fără a escalada tensiunile cu localnicii care depind de turism.
„Sub soarele deșertului, pietrele vorbesc despre eternitate, dar e datoria noastră să le ascultăm cu respect și grijă.”
Dorina Ursente