Electrica Furnizare a deschis un punct de lucru în clădirea Primăriei Oradea

Începând de ieri, 11 ianuarie 2021, Electrica Furnizare SA așteaptă cetățenii la punctul de lucru deschis în clădirea Primăriei Oradea, la biroul nr. 10. Între orele 08.00 și 16.00, cetăţenii pot depune aici documentații în vederea încheierii de contracte şi pot primi toate informațiile necesare legate de serviciile oferite de companie. Pe moment, la acest punct de lucru nu se pot plăti facturile de curent, însă se are în vedere ca în viitor să fie oferit și acest serviciu.

Prin închirierea unor birouri, Primăria Oradea vine în ajutorul cetățenilor, concentrând serviciile de utilitate publică în incinta imobilului său, astfel că, într-un timp relativ scurt, cetăţenii au posibilitatea să-și soluționeze orice problemă de interes public (de ex. eliberare avize, contracte, plată impozite sau utilități).

La parterul Primăriei Oradea funcționează încă din anul 2011 un birou al Poștei Române (Biroul nr. 8) și unul al CEC Bank (Biroul nr. 11), iar din 2016 SC Distrigaz Vest SA (Biroul nr. 5), SC RER Ecologic Service (Biroul nr. 6), SC RCS &RDS SA (Biroul nr. 7) și SC Termoficare Oradea SA (Biroul nr. 9), tocmai pentru ca cetățenii care au de rezolvat o problemă la primărie să nu mai trebuiască să se deplaseze până la sediul unităţilor respective, economisind astfel timp.

Totodată, Primăria Oradea atrage atenția cetățenilor ca, în contextual actual de pandemie, să utilizeze pe cât posibil platformele online ale furnizorilor de servicii, evitând astfel aglomerația.

Distribuie informația
Alte știri