Elena Lasconi a anunțat, luni dimineață, că demisionează din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR). Decizia vine după ce a obținut doar 2,68% din voturi (257.208 voturi) în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Campania Elenei Lasconi a fost marcată de conflicte interne, culminând cu retragerea sprijinului oficial din partea conducerii USR, care a decis să-l susțină pe Nicușor Dan.
„Decizia vine în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României”, se arată într-un comunicat oficial.
Fosta lideră a subliniat că rămâne fidelă valorilor fondatoare ale USR, susținând în continuare o Românie dreaptă, proeuropeană și modernă:
„Este necesar ca eforturile noastre să fie îndreptate spre susținerea unui parcurs proeuropean și accelerarea schimbării unui sistem care s-a dovedit nefuncțional în interesul cetățenilor.”
Un Congres pentru alegerea noului președinte USR va avea loc pe 21 iunie. Între timp, Comitetul Politic Național se reunește în această după-amiază pentru a valida oficial susținerea lui Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.