Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025. Argumentele ministrului

Foto: danieldavid.ro

Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, scrie Edupedu.ro.

Ministrul Educației, Daniel David, susține despre măsură că urmărește să evite presiunile timpurii asupra elevilor și să promoveze o dezvoltare echilibrată a competențelor de bază, după cum arată acesta într-o analiză publicată pe blogul său.

Ministrul Educației a explicat că „în clasele I-IV, important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie. Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil. Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit”.

Totodată, Daniel David a atras atenția că organizarea unor competiții de nivel național pentru elevii mici „stimulează prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază”.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri