Dacă aveți cartea de identitate expirată, pierdută sau furată, o puteți reînnoi chiar și în ziua alegerilor astfel încât să puteți merge, duminică, la vot.
A fost anunțat deja programul pentru ca toți românii care nu au buletine valabile să le poată schimba chiar în ziua alegerilor și să poată vota. Sâmbătă, programul va fi de la ora 8 la ora 16, iar duminică, în ziua votului, între 7 și 21. La fel va fi programul și în următoarele trei weekenduri.
Mai exact, va fi deschis la Serviciile de Evidență a Persoanelor pe 23, 24, 30 noiembrie, dar și pe 1, 7 și 8 decembrie pentru că urmează trei duminici la rând în care vom ieși la vot.
Peste două zile, e primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 1 decembrie, vom alege deputații și senatorii, iar pe 8 decembrie, alegem viitorul președinte. În total, vor fi aproximativ 19 milioane de alegători și vor fi amenajate 19 mii de secții de votare pe întreg teritoriul țării.