Emil Constantinescu, impresionat de Universitatea din Oradea: „Un model universitar foarte atractiv”

Fostul președinte al României, prof. univ. emerit Emil Constantinescu, a vizitat miercuri, 10 decembrie, Universitatea din Oradea, declarându-se impresionat de dezvoltarea și organizarea instituției.

„Sunt fericit că Universitatea din Oradea are o organizare atât de complexă. Modelul dumneavoastră este foarte bun”.

Emil Constantinescu a fost primit de conducerea universității și a vizitat campusul central, unde rectorul instituției, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, i-a prezentat direcțiile de dezvoltare ale universității, instituție care numără în prezent 22.000 de studenți și cursanți și este membră a alianței academice europene EU GREEN.

Fostul șef al statului a lăudat nivelul academic și progresul orașului: „Oradea este un model de instituție universitară foarte atractiv”.

La final, Emil Constantinescu a oferit Universității din Oradea unul dintre volumele sale memorialistice, fiind, la rândul său, omagiat cu cărți și albume ale instituției.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri