Un bărbat de 40 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost reținut de polițiștii din Salonta, după ce ar fi înșelat o femeie din județul Bihor cu suma de 40.000 de lei, folosind metoda „spoofing”. Reținerea a avut loc pe 31 iulie, în urma administrării probatoriului, iar bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.
Potrivit anchetatorilor, în data de 1 iulie, suspectul ar fi contactat telefonic o femeie de 40 de ani din Salonta, prezentându-se în mod fals drept reprezentant al unor instituții publice și bancare. Prin inducerea în eroare și folosirea de identități false, ar fi determinat-o pe victimă să contracteze un credit bancar de 40.000 de lei. Ulterior, i-ar fi cerut să convertească banii în valută și să îi transfere într-un cont controlat de el, cauzând astfel un prejudiciu semnificativ.
Tot pe 31 iulie, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului din Râmnicu Vâlcea, în baza unui mandat emis de Judecătoria Salonta. În urma descinderii, au fost ridicate mai multe dispozitive electronice – un laptop, un calculator, telefoane mobile –, care ar fi fost folosite la comiterea faptei, precum și înscrisuri, un baston telescopic și un box metalic.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din Râmnicu Vâlcea și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vâlcea.
Pe tot parcursul procesului penal, persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.