În data de 15 septembrie a.c., de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitor al pompierilor români, la Muzeul Orașului Oradea va avea loc vernisajul EXPOZIȚIEI TEMATICE “Repere din istoria pompierilor bihoreni”.
Evenimentul, organizat de ISU Bihor cu prilejul “Zilei pompierilor din România”, cu sprijinul Muzeului Țării Crișurilor, va avea loc joi, de la ora 11.00, la secția Muzeul Orașului Oradea, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor, în incinta Cetății Oradea, corpul A, etaj II, strada Piața Emanuil Gojdu nr. 39-41.
Vizitatorilor le vor fi prezentate obiecte emblematice pentru tradiția pompierilor bihoreni și mărturii ale devotamentului reprezentanților acestei arme nobile, puse în slujba vieții: pompă manuală de stins incendii, steaguri, torțe, căști de pompier, plachete, reviste, țevi de refulare, amestecător linie, sirenă mobilă pentru alarmare populație, modele de stingătoare, detectoare de substanțe toxice de luptă, măști contra gazelor, cupe, accesorii P.S.I. de la început de secol, goarne P.S.I., brâuri P.S.I., costume de protecție (azbest, antichimic etc.) uniforme, aparate chimice și alte echipamente și accesorii utilizate de pompieri de-a lungul timpului.
Incursiunea vizitatorilor în istoria pompierilor bihoreni se întinde pe o perioadă de peste 150 de ani, cel mai vechi exponat fiind Steagul comemorativ de la 1868 al Formației de Pompieri Săcueni, iar cel mai recent, Revista Pompierii Români din anul 2022.