Fără apă caldă și căldură pe 14 străzi din Oradea, începând de marți, 14 octombrie. Vezi care sunt

În vederea asigurării condițiilor de lucru necesare pentru devierea magistralei II de termoficare (DN 700), ca urmare a lucrărilor de investiții derulate de Primăria Muncipiului Oradea, la proiectul  „Amenajare intersecţie denivelată aferentă DJ 797H, intersecţie cu strada Oneştilor”, începând de marți, 14 octombrie 2025, ora 08.00, se va întrerupe furnizarea energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și a încălzirii, pentru toți consumatorii alimentați din punctele termice PT 509, PT 910, PT 911, PT 913 cât și la MT aferente blocurilor situate pe str. Oneștilor, Calea Aradului, precum și consumatorii alimentați prin intermediul punctelor termice proprii.

Vor fi afectați consumatorii situați în zona străzilor: Calea Aradului, Vlădeasa, Padișului, Oneștilor, Aviatorilor, B. Bolcaș, H. Ibsen, Piteștilor, Hațegului, Gh. Pop de Băsești, Iacobinilor, Furnicii, Piața Devei, Oașului

Estimăm că reluarea furnizării agentului termic se va realiza cel târziu miercuri, 15 octombrie 2025, ora 23:30. Pentru informații suplimentare, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577 – Dispecerat SCADA. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!                            

Alte știri