FC Bihor a câștigat la limită primul amical al acestei veri

Fotbaliştii de la FC Bihor s-au impus în primul joc amical pe care l-au disputat pe teren propriu în perioada de presezon din această vară.

Sâmbătă, orădenii au primit la Stadionul Iuliu Bodola replica timişenilor de la CSC Dumbrăviţa, echipă cu care se vor confrunta şi în campionatul ligii secunde. Roş-albaştrii, care de această dată totuşi au evoluat în cel de-al treilea echipament (galben cu inserţii roş-albastre) s-au impus la limită, cu scorul de 2-1, după ce oaspeţii au deschis scorul, iar până la pauză bihorenii au egalat.

Prima reuşită a partidei a aparţinut echipei timişene, în minutul 13, la prima acţiune de poartă a acesteia. După o lansare din jumătatea proprie, atacantul bihorean al celor de la Dumbrăviţa, Nicu Modan, a ţâşnit printre doi fundaşi orădeni, a scăpat singur cu portarul şi de la 14 metri l-a învins pe Accinelli.

Deşi gazdele au avut mai mult posesia, în minutul 17 tot oaspeţii au fost mai periculoşi. De această dată Sima a scăpat singur cu portarul echipei orădene, dar argentinianul Rodrigo Accinelli a intervenit salvator.

În minutul 31 fundaşul lateral dreapta al bihorenilor, Călin Jurj, a fost faultat la marginea careului de 16 metri. Iniţial centralul partidei, Cosmin Cormoş, a dictat penalty, dar după ce s-a consultat cu tuşierul a revenit asupra deciziei şi a acordat lovitură liberă de la marginea careului. A executat Ioan Hora, mingea a lovit zidul şi apoi a intrat în poartă, scor 1-1.

Până la pauză FC Bihor a mai avut o ocazie bună, în minutul 36, dar şutul bun al lui Andrei Moga din 8 metri a fost blocat.

În repriza a doua, directorul tehnic Gustavo Aragolaza a efectuat mai multe schimbări în formaţia orădeană, iar jocul a devenit un pic mai încins. În minutul 67, Luca Tincău a avut o incursiune bună pe partea dreaptă, a centrat periculos în faţa porţii, goalkeeperul Trifon a respins în faţă, dar mingea s-a lovit de un fundaş al oaspeţilor şi a ricoşat în braţele portarului.

Introdus în minutul 46, jucătorul colombian Ober Yesid (aflat în probe) a început să îşi arate calităţile. Mai întâi, în minutul 74, a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, puţin peste transcersală, iar apoi a avut şi alte acţiuni în care a atras atenţia publicului, iar la golul victoriei el a dat asistul.

Până atunci însă, în minutul 76, Luca Tincău a avut o acţiune impetuasă pe partea dreaptă, încheiată cu un şut de la colţul careului, pe lângă bară.

Un minut mai târziu, oaspeţii au replicat printr-un şut pe jos al lui Vasluian, dar şi pe lângă poartă.
A venit însă minutul 85, când Sergiu Jurj a centrat bine de pe stânga, Ober Yesid a recentrat din careu de pe partea dreaptă, iar Răzvan Gunie a înscris cu o frumoasă lovitură de cap, mingea lovind mai întâi bara transversală, apoi intrând în poartă.

A fost, astfel, cea de-a doua victorie pentru FC Bihor în amicalele în această vară, din tot atâtea partide disputate, după jocul din cantonamentul din Ungaria, scor 7-1 cu  Monostorpalyi.

FC Bihor Oradea – CSC Dumbrăviţa 2-1 (1-1)
Au marcat: Ioan Hora (min. 31), Răzvan Gunie (min. 85) / Nicu Modan (min. 13)
FC Bihor:R. Accinelli – C. Jurj (min. 46 S. Cucu), D. Giafer (min. 46 L. Pizzi), Al. Băican, I. Ban (min. 75 L. Ioviță) – R. Farcaș (min. 60 V. Calugher) – I. Filip (min. 46 R. Gunie), D. Sala (min. 46 Ober Yesid) – A. Moga (min. 46 A. Nica) – A. Stahl (min. 46 Sg. Jurj), I. Hora (min. 46 L. Tincău). Director tehnic: Gustavo Aragolaza
CSC Dumbrăvița: Mikloș (min. 62 Trifon) – Scutaru, Zurbagiu, Apro, Vasluian, Adam (min. 72 Ristin), Burdeț, Salhi, Sima, Modan şi L. Bodri (min. 75 Martinov). Antrenor: Cosmin Stan
Au arbitrat: Cosmin Cormoș – Marius Matica şi Alexandru Bogdănel.

Pentru FC Bihor urmează alte două jocuri de verificare pe teren propriu. Mai întâi, miercuri, 24 iulie, de la ora 18:30, va avea loc duelul cu CS Bihorul Beiuş, iar mai apoi, în ultimul amical al acestei veri, jocul de sâmbătă, 27 iulie, de la ora 18, cu SCM Zalău.

Şi la aceste partide, programate la Stadionul Iuliu Bodola, intrarea spectatorilor va fi liberă.

Distribuie informația
Alte știri