După meciul de cupă de marţi seara, de la Cluj, băieţii noştri îşi îndreaptă acum atenţia asupra următorului joc din campionat, cel care este programat vineri, 15 august, de la ora 11, la Stadionul Iuliu Bodola, în compania formaţiei timişene CSC Dumbrăviţa.
Partida din etapa a 3-a a Ligii 2 Casa Pariurilor a fost prefaţată miercuri, cu o conferinţă de presă care a fost organizată la stadion şi la care au participat antrenorul principal Erik Lincar şi jucătorul Angelo Cocian, fotbalist care s-a remarcat în primele două etape, când a înscris de fiecare dată.
„Întâlnim o echipă disciplinată, agresivă, care luptă pentru fiecare minge. Până la urmă, chiar au un jucător, Curescu, care a fost la noi şi îl ştim ce determinat era pentru fiecare balon şi cu o atitudine foarte bună. Cam aşa e şi echipa Dumbrăviţei, care, oricând faci o greşeală, aşteaptă şi reuşeşte de multe ori să ajungă la poarta adversă. Am văzut aşa câteva situaţii şi din meciul lor cu CS Dinamo, când, pe un presing avansat, au şi reuşit să recupereze mingea şi au marcat. Au avut unele probleme, e adevărat, în jocul cu Reşiţa, dar spun eu că dacă nu vom fi la un nivel mental bun, fizic şi ca determinare, şi nu ne ridicăm la nivelul lor, vom avea multe probleme. Vom întâlni o echipă care nu are ce să piardă, vin aici să joace dezinvolt, dar şi noi trebuie să fim la fel de concentraţi, să profităm de momentele bune pe care le avem şi să continuăm să obţinem puncte”, a declarat antrenorul Erik Lincar.
Reamintim că în primele două etape, roş-albaştrii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu în duelul cu CSC Şelimbăr şi au învins apoi în deplasare, cu 4-1, echipa CSM Olimpia Satu Mare. De partea cealaltă, echipa din Dumbrăviţa a debutat cu o victorie în deplasare în noua ediţie de campaionat, 2-1 pe terenul nou-promovaţilor de la CS Dinamo, dar mai apoi, în runda anterioară, a cedat acasă, scor 1-3 cu CSM Reşiţa.
Între timp, marţi, ambele echipe au evoluat şi în turul III al Cupei României, şi ambele au avut nevoie de prelungiri ca să câştige. FC Bihor s-a impus cu 2-0 pe terenul celor de la Viitorul Cluj, în timp ce Dumbrăviţa a câştigat cu 3-1 duelul de la Arad, cu o altă formaţie Viitorul, cea din Arad. Interesant este însă că ambele dueluri s-au disputat pe teren sintetic.
„Ne aşteaptă un nou meci de campionat, în care vom întâlni o echipă dificilă şi imprevizibilă. Cred că această ediţie de campionat este cea mai echilibrată de până acum, din punctul meu de vedere. Venim după un meci de cupă, în care, din păcate, am jucat 120 de minute, dar avem două zile la dispoziţie să ne refacem şi eu cred că vineri la ora meciului o să fim sută la sută şi vom lupta să câştigăm cele trei puncte”, a declarat şi jucătorul Angelo Cocian, cel care a marcat golul din meciul din prima etapă cu Şelimbăr, dar care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în disputa de la Satu Mare, cu CSM Olimpia.
În clasament, după două etape, FC Bihor este pe locul 2, cu 6 puncte, în timp ce CSC Dumbrăviţa ocupă poziţia a 12-a, cu 3 puncte.
Biletele de intrare la meci
Reamintim că pentru jocul de vineri, de la ora 11, cu CSC Dumbrăviţa, biletele pentru spectatori sunt disponibile atât online, cât și la stadion.
La achiziția online se beneficiază de preț redus al biletelor până inclusiv la startul meciului.
În ziua meciului, achizițiile de la casieria stadionului NU beneficiază de reducere.
Recomandăm achiziționarea anticipată (online sau casierie stadion) pentru a profita de această ofertă și a evita aglomerația din ultimele minute înainte de începerea partidei.
Cea mai simplă, comodă și avantajoasă metodă de a-ți lua bilet este online!
Preț bun, fără drumuri inutile și fără stat la coadă la casierie – biletul tău e la un click distanță ->
https://www.bilete.ro/fc-bihor-oradea-csc-dumbravita/
Program Casierie Stadion achiziție (anticipată) bilete (în cadrul Fan Shop-ului de lângă Poarta 1):
• Luni-Joi, orele 12:00 – 18:00
Casieriile din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise începând cu ora 9:30.
Accesul este permis pe stadion începând cu ora 9:30.
Copiii cu vârsta până în 14 ani au accesul GRATUIT, în baza unui bilet eliberat cu cost 0 RON în Peluze (NORD sau SUD). Pentru acces la Tribuna 0 sau Tribuna 1, va trebui achitat bilet la preț întreg, indiferent de vârstă.
Persoanele cu dizabilități au accesul GRATUIT, în baza unui bilet sau abonament eliberat cu cost 0 RON în Peluza SUD, eliberat în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, prezentate la casierie.