La capătul unui joc echilibrat, FC Bihor a trebuit să se recunoască învinsă, miercuri seara, la Dumbrăviţa, în faţa formaţiei locale CSC, în play-off-ul Cupei României Betano. Gazdele s-au impus cu 2-1, după ce la pauză tabela a indicat 0-0.
Primii care au deschis scorul au fost jucătorii echipei din Dumbrăviţa, în minutul 64, prin Radu Ciurel. Bucuria lor a fost de scurtă durată, pentru că doar un minut mai târziu Rareş Enceanu a restabilit egalitatea pentru formaţia noastră. Din păcate, în minutul 83, în urma unui corner, Rareş Butnăraşu a marcat cu o lovitură de cap şi a adus victoria timişenilor. Până la final, scorul nu s-a mai modificat.
„Ne-am fi dorit să ajungem în grupele Cupei României, ar fi fost frumos pentru publicul orădean. I-am atenţionat pe jucători că terenul va fi dificil şi că fazele fixe pot decide jocul. Din păcate, nu am reuşit să le contracarăm. Este dureros pentru mine, pentru că mi-aş fi dorit să evoluăm împotriva unor echipe de Liga I, dar trebuie să fim realişti, avem şi noi limitele noastre. Am jucat ultimele două meciuri în deplasare, pe terenuri complicate, şi se simte o lipsă de încredere pe care nu o înţeleg. În fotbal lucrurile se schimbă repede: după trei-patru victorii consecutive, acum avem două înfrângeri la rând. Important este să credem în continuare, să fim mai inteligenţi în joc şi să tratăm mai serios fazele fixe. Sâmbătă întâlnim Steaua, o echipă care a câştigat cu Reşiţa tot din faze fixe. Aşa arată liga a II-a”, a declarat la final antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar.