Fotbaliştii de la FC Bihor au pierdut ultimul joc din anul 2023, joc pe care l-au susţinut miercuri, în cadrul ultimei etape din Grupa C a Cupei României. Formaţia orădeană a cedat cu scorul de 1-2, după ce şi la pauză era condusă cu 0-1, la Zalău, în compania echipei locale SCM.
Golul de onoare al orădenilor a venit către final, în minutul 89, când Florin Chitaș a pătruns în careu pe stânga, a trecut în două rânduri de Sălăjan şi a șutat din 7-8 metri la poartă, la colțul scurt, iar goalkeeperul David Poptean a respins mingea direct în poarta sa.
„Am pierdut un joc, pe care, cred eu că l-am controlat, pentru că am avut o posesie mult mai bună decât adversarul. Am intrat destul de bine în joc, în primele 25 de minute, când ne-am creat oportunităţi, prin dezvoltarea jocului în zonele laterale, dar n-am găsit culoarele suficiente de finalizare. Am avut o ocazie mare la 0-0, după care o poziţie nefirească a defensivei pe o minge jucată lung, pe spaţiu liber, ne-au prins descoperiţi pe o zonă uşor laterală şi un şut de la 14-15 metri au deschis scorul. După gol am încercat să intrăm în joc, să ne creăm momente bune, pentru a egala. Şi în repriza a doua, acelaşi istoric, cu control al jocului de partea noastră, posesie bună, am intrat mult peste adversar, dar dintr-o fază fixă, pe marcaj ne-au surprins şi am luat golul doi. Din nou am intrat în joc, am venit peste adversar, ne-am creat ocazii, am marcat şi noi şi în final scorul a fost 2-1 pentru ei, dar pe un teren foarte greu, ceea ce pe noi ne dezavantajează, ca echipă tehnică, echipă căreia îi place să construiască de jos, să aibă posesia, dar cred că rezultatul este nemeritat. Dacă luăm jocul în ansamblu, ca posesie şi atitudine, cred că un egal era mai echitabil”, a declarat, la finalul partidei antrenorul principal al echipei FC Bihor, Florin Farcaş.
În urma acestei partide, FC Bihor îşi încheie seria jocurilor din 2023, după un parcurs bun, pe care l-a avut şi în campionat, unde este lider detaşat şi neînvins, iar în cupă cu o prezenţă în premieră în faza grupelor.