FC Bihor va disputa cel de-al doilea joc oficial din acest an în deplasare

FC Bihor se vor deplasa în acest sfârşit de săptămână la Cermei, acolo unde, sâmbătă cu începere de la ora 15, vor disputa cel de-al doilea joc oficial din acest an. Este vorba despre disputa cu echipa locala Gloria Lunca-Teuz, din cadrul etapei a 17-a sau penultima a sezonului regular al Seriei a 8-a din Liga a III-a.

Meciul se va desfăşura pe Stadionul Comunal-Central din localitate şi va opune echipele situate pe locul 1 – FC Bihor, cu 40 de puncte, şi locul 8 – Gloria Lunca-Teuz Cermei, cu 12 puncte.

Dacă jucătorii formaţiei orădene s-au impus în prima etapă din noul an, acasă, cu 5-1, în faţa celor de la ACB Ineu, în schimb, echipa din Cermei a debutat oficial în noul an la Timişoara, pe terenul celor de la Poli, în faţa căruia au cedat cu 0-2.

„Ne aşteaptă un joc interesant, un joc greu, pentru că Cermeiul este o echipă bună. Poate a fost una dintre echipele cele mai frumoase care au jucat la noi acasă, o echipă care practică un joc plăcut. Sunt preocupaţi de joc, aşa că nu ne rămâne decât să fim pregătiţi sută la sută şi să abordăm meciul la victorie”, a declarat antrenorul formaţiei orădene, Florin Farcaş.

În continuare, tehnicianul echipei FC Bihor se confruntă cu aceleaşi probleme de efectiv, Alexandru Stoian, Sergiu Ciocan, Luca Tincău şi Tamas Paublusztig fiind în continuare indisponibili.

„Aceşti jucători sunt într-un proces de recuperare, singurul, Luca Tincău, care este într-o perioadă uşor mai avansată, dar nu va intra cu echipa numai peste două săptămâni, în rest, ceilalţi jucători sunt încă irecuperabili”, a mai menţionat Florin Farcaş.

La partida din turul campionatului, desfăşurată la Oradea, FC Bihor s-a impus cu scorul de 6-0 în faţa arădenilor de la Cermei, într-un joc desfăşurat pe data de 14 octombrie, la Stadionul „Iuliu Bodola”.

Distribuie informația
Alte știri