FC Bihor vrea o victorie în ultimul joc oficial din acest an pe teren propriu

În acest sfârşit de săptămână, vineri, de la ora 13:30, FC Bihor susţine ultimul joc oficial din acest an pe teren propriu. Meciul, care va conta pentru etapa a 16-a a Ligii a II-a, va aduce la Stadionul Iuliu Bodola, în faţa roş-albaştrilor orădeni echipa Chindia Târgovişte, o formaţie rutinată a primelor două eşaloane, care în prezent ocupă poziţia a 14-a, cu 16 puncte.

FC Bihor se află pe locul 18 după eşecul din runda precedentă, de la Clinceni, cu Metaloglobus. Tocmai de aceea, se anunţă un meci foarte disputat, dar şi important pentru formaţia noastră, care nu-şi poate propune decât victoria în acest duel.

„Ne dorim să facem un joc bun. Întâlnim o echipă care, din punct de vedere al clasamentului este mai abordabilă. Venim după două jocuri în care am pierdut la limită, dar am văzut şi lucruri pozitive, însă, împreună cu jucătorii, trebuie să găsim soluţii şi să fim eficienţi, pentru că se joacă pe puncte, iar noi nu le facem şi asta ne afectează. Avem nevoie probabil de un declic să facem să obţinem puncte, dar sper ca vineri să fie momentul potrivit, cu Chindia”, a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ, în deschiderea conferinţei de presă de joi, care a prefaţat meciul de vineri de la ora 13:30.

Jocul, programat de la ora 13:30, va fi televizat, urmând a fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1, dar suporterii bihoreni sunt aşteptaţi într-un număr cât mai mare, pentru a fi alături de favoriţi în tentativa lor de-aşi adjudeca toate cele trei puncte în acest meci.

Alte știri