Felicitări lotului de informatică de la „Gojdu” pentru rezultatele la Olimpiada Națională de Informatică 2019!

Trei dintre liceenii gojdişti care au participat la Olimpiada Națională de Informatică 2019, de la Suceava, s-au întors acasă cu medalii. Ei sunt Florin Sabău – Mențiune MEN, medaliat cu argint, Paul Jurcuț şi Ștefan Turcuț, medaliați cu bronz. De pregătirea lor s-au ocupat profesorii Maria și Adrian Niță, respectiv Corina Ioana Luncan.

În urma cu doar o lună, echipa Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, alcătuită din Horea Mihai Silaghi (11 B), Paul Bogdan Jurcuț (11 B) și Florin Vlad Sabău (11 C) a participat la finala Concursului Internațional de Informatică ”Adolescent Grigore Moisil”, fiind răsplătită cu mențiune și medalii de bronz.

„Elevii olimpici trebuie sprijiniţi pentru a putea să-şi dezvolte o carieră în ţară cu performanţele de care sunt capabili”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vineri seara, la Suceava, după festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei Naţionale de Informatică, potrivit agerpres.ro. „Le mulţumesc în faţa dumneavoastră şi profesorilor care s-au ocupat de ei, pentru că o asemenea performanţă nu se naşte din spuma mării, se naşte cu eforturi foarte susţinute şi cu munca extrem de migăloasă şi de perseverentă a dascălilor lor. Le mulţumesc şi părinţilor, pentru că fără susţinerea părinţilor n-ar fi putut atinge această performanţă. Şi dacă noi vorbim de şcoli cu performanţe şi şcoli cu performanţe mai slabe, să ştiţi că cei care fac diferenţa sunt tocmai părinţii, părinţii care-şi susţin copiii şi care, iată, ajung să obţină rezultate absolut excepţionale”, a subliniat Andronescu.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds