Orădenii, dar nu numai ei, sunt așteptați să profite de un week-end cu vreme frumoasă și să guste preparate delicioase din fructe de mare, gătite chiar în fața lor! Si asta la Festivalul Mediteranean din Parcul 1 Decembrie.
Vor avea ocazia să-și delecteze papilele gustative cu homari, creveți, calamar, caracatiță, pui de baltă. Nici iubitorii dulciurilor nu sunt uitați!
„Vom aduce pentru voi baklavale, cât vezi cu ochii, cum nu ați mai văzut niciunde în România, renumitele plăcinte turcești (su boregi și gozleme), pe care le vom prepara în fața dumneavoastră, cea mai iubită înghețată, unică în lume (Maraș Dondurma), înmiresmata cafea turcească la nisip, dar și peste 50 de sortimente de ,,Turkish Delight”, cel mai luxuriant rahat turcesc plin de fistic, migdale, rodie, șofran, trandafir și multe alte sortimente. Și, ca de fiecare dată, vom aduce și ceva nou, unic în România, Sekerpare & Balbaden”, anunță organizatorii evenimentului.

Festivalul Mediteranean din Oradea are loc în perioada 7-9 august, în intervalul orar 12.00-22.00.