Sinagoga Mare de rit ortodox din Oradea a gazduit, duminică, 3 septembrie, deschiderea oficială a Festivalului Internațional Euroiudaica. Au fosr prezenti președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, prefectul Județului Bihor,Dumitru Țiplea, președintele Comunității Evreilor din Oradea, Felix Koppelmann și dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean.
Pe parcursul a șapte zile, festivalul va oferi orădenilor și turiștilor, o bogată gendă culturală, care cuprinde teatru, dans, muzică, prezentări și lansări de carte, conferințe și expoziții, cu invitați din România și din străinătate.
Ziua de luni, 4 septembrie, debutează cu „Evreii rock’n’roll” – conferință susținută de muzicianul Berti Barbera, la Casa Darvas-La Roche. La ora 16.30, tot la Casa Darvas-La Roche este programată și prima lansare de carte a festivalului – Abraham Heschel. Un profet al vremurilor noastre. Invitat: dr. Cristian Vechiu. De la ora 18.30, la Teatrul Regina Maria din Oradea este programat spectacolul Nuntă cu divorț al Teatrului Evreiesc de Stat. De la ora 21.00, la Noo’vo Resto Lounge, publicul este așteptat la concertul „Yddish Tango” susținut de muzicienii Berti Barbera și Mariano Castro.