CSM CSU Oradea își continuă parcursul în finala Ligii Naționale de baschet masculin, ediția 2024/2025, cu două meciuri în deplasare împotriva rivalilor de la U-BT Cluj-Napoca.
Meciul 3 este programat duminică, 8 iunie, de la ora 19:30, iar Meciul 4 se va disputa marți, 10 iunie, de la ora 19:00. Duelurile se anunță intense, cu o atmosferă electrizantă în tribune și o miză uriașă pe teren.
După primele două jocuri desfășurate la Oradea, scorul general este 1-1. U-BT Cluj a deschis seria cu o victorie clară, scor 89-82, însă orădenii au răspuns ferm în Meciul 2, câștigând cu 80-68, spre bucuria suporterilor.
Finala se dispută după sistemul cel mai bun din cinci partide, iar echipa care va mai aduna două victorii va cuceri titlul național.
Hai CSM CSU Oradea! Lupta pentru trofeu continuă!