Fiul unui transportator român din judeţul Bistriţa-Năsăud, răpit de nişte albanezi în Spania, a fost eliberat de poliţişti în urma unei acţiuni de amploare. Tânărul, de 28 de ani, a fost răpit pentru că peste 300 de kilograme de droguri nu au ajuns la destinaţia dorită de albanezi.
”În urma schimbului de informaţii dintre poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud şi poliţişti din cadrul Poliţiei Naţionale din Spania – Unitatea de Răpiri Madrid, prin intermediul ataşaţilor de afaceri interne şi în urma unor acţiuni de amploare, la data de 30 august a.c., un bărbat, cetăţean român, de 28 de ani, victimă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, a fost depistat, eliberat şi luat în custodie de autorităţile spaniole, fiind repatriat la data de 1 septembrie a.c”, a transmis, joi, Poliţia Română.
În timpul captivităţii, victima a suferit vătămări corporale provocate de persoanele bănuite de lipsire de libertate în mod ilegal,. Tânărul este în stare stabilă şi îşi revine de pe urma rănilor.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii stări de fapt, în cadrul unui dosar penal, cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Anchetatorii încă nu au stabilit dacă firma de transport este sau nu implicată şi dacă transportatorul şi fiul său ştiau că transportă droguri.
Sursa: news.ro
