Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au efectuat la data de 16 ianuarie 2018, un număr de 13 percheziții domiciliare pe raza județelor Prahova şi Bihor, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică și fals informatic.
În cauză există suspiciunea rezonabilă căîn perioada 2015 – 2017, membrii grupului infracţional organizat, format din 7 persoane, la care au aderat, pe parcurs și alte persoane, au obţinut în mod ilicit credite on-line de la instituții financiare nebancare din România.
S-a reţinut că, pe parcursul derulării activităţii infracționale ce a avut ca scop obţinerea de sume de bani în mod ilicit, membrii grupării au utilizat, inițial, propriile date de identificare sau date de identificare aparținând altor persoane, precum și adeverințe de salariat și extrase de cont falsificate, prin intermediul unor aplicații informatice.
Ulterior, au introdus în aplicațiile informatice ale instituțiilor financiare nebancare documente false, modalitate în care au aplicat pentru aproximativ 300 de solicitări de creditare.
Urmare percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe documente, înscrisuri, telefoane mobile și sisteme informatice.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi aduse 19 persoane, în vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea şi al jandarmilor.