Florica Cherecheș: PNL susține munca cinstită şi posibilitatea de a câştiga mai mult

Am depus în această săptămână, împreună cu alți colegi din PNL, un proiect de lege care oferă posibilitatea ca angajații să poată munci şi sâmbăta, dacă sunt solicitați ocazional şi acceptă acest lucru, oferindu-li-se doar o compensare financiară. În acest caz, repausul săptămânal nu ar fi de 48 de ore, ci de minim 24 de ore. În acest fel, angajaților li se dă ocazia de a obține câştiguri suplimentare, iar angajatorilor, posibilitatea de a-şi onora anumite comenzi urgente, în condiții de deplină legalitate.

Potrivit art. 120 Codul muncii, republicat, munca suplimentară este definită ca fiind „munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevazută la art. 112.” Potrivit art. 109 din Codul muncii „durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.” Prin urmare, orice muncă efectuată cu depășirea celor două limite, respectiv de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, excede duratei normale a timpului de muncă săptămânal, încadrându-se în sfera noțiunii de muncă suplimentară, astfel cum aceasta este definită de art. 120 Codul muncii. Argumentul unor inspectori de muncă, în sensul că munca suplimentară nu poate fi efectuată decât în cadrul celor 5 zile de activitate, neputând fi desfășurată și pe durata repausului săptămânal, nu iși găsește sprijin în niciun text din Codul muncii.

Modificarea constă in completarea unui articol din Codul muncii cu paragraful următor: „Cu acordul salariatului, munca prestată cu caracter ocazional, într-o zi de repaus săptămânal, se poate compensa și doar financiar, dar durata ei nu poate depăși 8 ore, astfel încât repausul săptămânal să fie de minim 24 de ore.” Prin această modificare legislativă, răspundem solicitărilor care vin atât de la mediul economic, cât şi de la angajații care doresc să aibă posibilitatea de a obține câştiguri suplimentare, ştiut fiind că orele suplimentare sunt plătite dublu în general. Modificarea este în acord cu alte prevederi din Codul muncii şi cu Directive europene care reglementează timpul de lucru în statele membre.
Florica Cherecheș, Deputat PNL de Bihor

Distribuie informația
Alte știri