Folosește-ți inima pentru a învinge bolile cardiovasculare!

Foto: reginamaria.ro

În fiecare an, 29 septembrie marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Organization şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.

În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.

În 2020, genericul acestei zile este Folosește-ți inima pentru a învinge bolile cardiovasculare.

La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă că 23 de milioane de oameni să moară an de an, din cauza afecțiunilor cardiovasculare, la asta contribuie în plus dezvoltarea rețelei medicale.

“Cei mai importanţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare sunt: nivelul ridicat de colesterol, trigliceride şi glucoză în sânge; hipertensiunea arterială; obezitatea; fumatul; lipsa de mişcare şi viaţă sedentară. Este vorbă de un domeniu sanitar important, deoarece bolile cardiovasculare reprezintă o morbiditate foarte des întâlnită, iar pe lista cauzelor de deces ocupă primul loc”, spune dr Dorina Corbu-Polojinţef, medic primar la Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Oradea.

Alte știri