Azi, 31 mai 2017, Curtea de Apel Oradea a dispus condamnarea inculpatului SABĂU GLIGOR IOAN pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Totodată s-a dispus achitarea inculpatului SABĂU GLIGOR IOAN de sub acuzaţia celorlalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, respectiv o infracţiune de luare de mită, două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, favorizarea făptuitorului şi fals în declaraţii.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus achitarea inculpatului SABĂU GLIGOR IOAN de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, respectiv a inculpatei ARDELEAN ADRIANA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la aceştia privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
În privinţa inculpatului LUPAŞ MIHAI DINU s-a dispus achitarea de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de influenţare a declaraţiilor.