Franța va extinde măsurile de carantină, iar școlile vor fi închise pentru trei săptămâni

Franța va extinde măsurile de carantină care vizează acum doar locuitorii regiunii Paris la întreaga țară începând de sâmbătă, iar școlile vor fi închise pentru trei săptămâni, a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron, relatează Reuters și AFP.

Aceste reguli valabile pentru întreg teritoriul prevăd restricţii de circulaţie de la ora locală 19:00 (17:00 GMT), închiderea anumitor centre comerciale şi restricţii de deplasare.

De sâmbătă seara și timp de patru săptămâni, nu se va mai permite deplasarea într-un perimetru de peste 10 km, cu excepția cazului în care există un motiv imperios”, a anunțat șeful statului francez. ”Vom pierde controlul dacă nu facem acum asta”, a spus Macron.

Aproximativ 20 de milioane de francezi, inclusiv locuitorii regiunii Paris, au intrat în carantină de pe 20 martie.

Alte știri