Pe toată perioada sezonului estival la nivelul structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Aproximativ 3.800 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.
În perioada sezonului estival (01 iunie – 31 august 2023), prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 29.800.000 persoane, dintre care 14,1 milioane pe sensul de intrare şi 15,7 pe sensul de ieşire, cetățeni români și străini. De asemenea, au tranzitat frontiera peste 7.500.000 mijloace de transport, 3,5 milioane pe intrare şi 4 milioane pe ieşire.
În continuare, cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 10 milioane de persoane pe ambele sensuri de deplasare.
Valori ridicate de trafic s-au înregistrat și la graniţa cu Bulgaria care a fost tranzitată de 7 milioane de persoane, dar şi în punctele aeroportuare, pe unde au efectuat formalităţile de frontieră 6,8 milioane persoane.