Fundația Noi Orizonturi a lansat înscrierile în edulab pentru ecoturism pentru o nouă generație de copii și tineri

Din 5 aprilie, dăm startul unei noi ediții edulab pentru ecoturism pentru elevii care locuiesc sau învață în destinațiie ecoturistice:  Băile Tușnad și împrejurimile, Colinele Transilvaniei, Eco Maramureș, Marginimea Sibiului, Pădurea Craiului, Țara Dornelor, Țara Hațegului – Retezat, Țara Făgărașului, Ţinutul Zimbrului.

Copiii și tinerii între 13 și 19 ani care doresc să-și fructifice interesul pentru patrimoniul cultural sau natural pentru a-și dezvolta competențe utile în domeniul ecoturismului se pot înscrie gratuit în program, singuri, în echipe, sau însoțiți de către un adult.

Ei au, la alegere, 9 nano-specializări create și conduse alături de unii dintre cei mai buni specialiști și promotori ai patrimoniului cultural și natural: La Blouse Roumain pentru specializarea de Port Popular, Fundația 4-H și Fundația Adept Transilvania pentru specializarea de Producători Locali și Schubz – Centrul de Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă pentru specializarea de Trasee Turistice.

Anca Gaidoș, director operațional Fundația Noi Orizonturi ne mărturisește: „Lucrăm cu variate programe educaționale pentru  copiii din mediul rural dar edulab pentru ecoturism ne-a arătat că se poate într-adevăr să creezi punți rezistente prin care să ajungem la copiii și tinerii de la sat, să le aducem experți de talie mondială de la care să învețe ce înseamnă să  plece de la un produs care lor poate li se pare banal și să îl transforme într-unul cu valoare mare pentru un turist, și să le oferim acestor tineri, de la sate, un context educațional în care și ei să strălucească.

În edulab pentru ecoturism elevii vor parcuge următoarele etape:

5 aprilie – 25 iunie

edulab LEARN – Cursuri mixte: module online (în ritm propriu), sesiuni de tip webinar cu experți în domeniu, întâlniri regulate cu un mentor și multe provocări în comunitate. La finalul acestei etape, elevii vor avea un prototip al ofertei de produs sau serviciu ecoturistic.

5 – 30 iulie

edulab ACT – Elevii care doresc valorificarea produsului sau serviciului imaginat, vor parcurge un proces de Design Thinking (planificare a proiectului). La finalul acestei etape ei vor avea un portofoliu care conține un plan de afaceri și o prezentare video a ideii de afacere în ecoturism, pe care o susțin online, în fața unui juriu.

 

15 august – 15 noiembrie

edulab CHANG

Cele mai bune idei de afaceri capabile să răspundă la nevoia de dezvoltare a ecoturismului vor fi finanțate cu sume cuprinse între 500 și 2500 de RON, pentru a fi puse în practică. Și în etapa de implementare tinerii pot primi ajutor specializat din partea unor experți în domenii precum marketing și comunicare, finanțe, organizare de evenimente, etc. Portofoliul final, după 3 luni, include un raport de implementare, însoțit de dovezi ale succesului.

Înscrierile în edulab pentru ecoturism se fac direct pe pagina programului  https://edulab.noi-orizonturi.ro/inscrierea-in-edulab/.

În prima ediție a edulab pentru ecoturism 36 elevi, organizați în 12 echipe au finalizat cu succes a doua etapă a programului cu idei concrete de proiecte: de la realizarea organizarea de tururi ghidate prin natură sau care explorează comorile culturale mai puțin promovate ale localității, la organizare de șezători pentru turiști, sau realizarea unui caiet de simboluri și povești. Finanțarea proiectelor lor este asigurată de către Alstom și printr-o campanie de fundraising realizată în rândul diasporei românești, susținută de Romanian United Fund.

edulab pentru ecoturism este un program dezvoltat și derulat de către Fundația Noi Orizonturi, cu sprijinul partenerului său strategic, Romanian-American Foundation. Mai multe informații despre program găsiți pe pagina https://edulab.noi-orizonturi.ro.

Distribuie informația
Alte știri