Duminică, 27 iulie, pompierii bihoreni au fost din nou în prima linie, intervenind pentru remedierea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase care au afectat mai multe zone ale județului. Rafalele de vânt puternic au doborât copaci pe carosabil în apropierea localității Roșia și în stațiunea Băile Felix, iar în Oradea, pe strada Micu Klein, un arbore s-a prăbușit peste un autoturism, necesitând intervenția urgentă a echipajelor ISU.
Pe lângă aceste situații, furtuna a afectat semnificativ și rețeaua de alimentare cu energie electrică. La ora 14:00, se raportau patru linii de medie tensiune parțial nealimentate, 21 de posturi de transformare ieșite din funcțiune, șase localități fără curent și un total de 2.235 de consumatori afectați. Pentru remedierea avariilor, 15 echipe de intervenție erau deja mobilizate în teren.
Eforturile pompierilor și ale echipelor de intervenție continuă pentru readucerea la normal a situației în zonele afectate de capriciile vremii.