În urma efectuării unui zbor de supraveghere în raza UAT Ciumeghiu, a fost observată prezența unui excavator în imediata apropiere a localității Ghiorac, care îngropa deșeuri din materiale plastice, textile și vegetale, în proximitatea unui drum agricol din zonă, a anunțat Garda de Mediu Bihor.
Excavatorul aparține unei societăți comerciale din Ciumeghiu și a fost închiriat până la sfârșitul lunii decembrie de către Primăria Ciumeghiu.
În zona în care a fost identificat utilajul au fost constatate depozitări masive de deșeuri, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare.
Ca urmare a celor constatate, excavatorul a fost confiscat, iar Primăria Ciumeghiu a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 70.000 lei.
Totodată, în sarcina UAT Ciumeghiu a fost impusă măsura salubrizării zonei în care a fost descoperită depozitarea clandestină a deșeurilor