În primele trei luni ale acestui an, Garda de Mediu Bihor a efectuat 360 de controale, în urma cărora au fost aplicate 53 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 518.000 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii GNM – CJ Bihor a fost în valoare de 50.000 lei, aplicată societăţilor pentru nerespectarea măsurilor stabilite în controalele anterioare.
Garda de Mediu Bihor mai menţionează că, în primele trei luni ale acestui an, au fost înregistrate trei poluări, accidente sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu (apă, aer, sol), conform crisana.ro. Două au fost la Suplacu de Barcău, unde au avut loc deversări de produse petroliere direct pe sol pe o supafaţă de circa 100 mp, respectiv 50 mp.
Cel de-al treilea caz a fost incendiul declanşat în Oradea, la UAMT, când s-a degajat un fum gros, negru, înecăcios, care s-a propagat spre zona de nord-nord-vest a municipiului.
În incendiu au ars, pe o suprafață de circa 600 de metri pătrați, aproximativ două tone de pungi expandate și materiale plastice, circa 7.600 litri ulei hidraulic, aproximativ 65 tone deșeuri din plastic, aproximativ două tone repere din plastic și circa 2,5 tone deșeuri din carton.
Foto: crisana.ro