Având în vedere că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a emis, în ultimii cinci ani, zeci de licenţe şi permise de exploatare pentru diferite tipuri de zăcăminte în Bihor, la care se adaugă şi acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare a diferitelor perimetre care acoperă, practic, 70% din suprafaţa administrativă a judeţului, deputatul liberal Găvrilă Ghilea a solicitat, în această săptămână, o serie de informaţii de la conducerea acestei instituţii.
„Legea minelor nr. 85/2003 precizează că titularii unor astfel de licenţe sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi de exploatare a resurselor minerale, valoarea acesteia fiind stabilită în funcţie de suprafeţele pe care se desfăşoară lucrările specifice” a menţionat parlamentarul bihorean, solicitând preşedintelui ANRM, Gigi Dragomir, să-i comunice volumul taxelor încasate pentru activităţile licenţiate în perioada 2013-2018, defalcat pe fiecare an în parte şi pe tipuri de resurse minerale.
De asemenea, deputatul PNL este interesat de numărul acordurilor petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate în ultimii cinci ani, în baza cărora s-au desfăşurat ample operaţiuni de prospecţiuni seismice, care mai sunt în vigoare în prezent, dar şi de cuantumul taxelor încasate de statul român, prin ANRM, pentru activităţile specifice desfăşurate în judeţul Bihor de companiile concesionare în această perioadă.