Generalul Ghiță Bârsan, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea. Parteneriat pentru formarea viitorilor specialiști militari în urbea de pe Crișul Repede

Universitatea din Oradea a conferit, marți, 18 februarie 2025, titlul de Doctor Honoris Causa generalului de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, comandantul-rector al Universității Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

În cadrul ceremoniei, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, a subliniat contribuția excepțională a generalului în domeniul educației și cercetării militare. De-a lungul carierei sale, gl. bg. Ghiță Bârsan a publicat 31 de cărți, 126 de studii științifice și a coordonat 20 de proiecte de cercetare. Este, de asemenea, posesorul a trei brevete de invenție și membru al 23 de foruri științifice internaționale.

Cu această ocazie, a fost anunțat un parteneriat între Universitatea din Oradea și Academia Forțelor Terestre din Sibiu, ce vizează formarea viitorilor ofițeri de artilerie și topografie militară. Generalul Bârsan a evidențiat transformarea Academiei Forțelor Terestre într-o universitate bazată pe cunoaștere și procesul de internaționalizare, prin inițiative precum Forumul Internațional Militar.

Evenimentul s-a încheiat cu un mesaj de colaborare din partea rectorului Universității din Oradea, care a reafirmat angajamentul celor două instituții în pregătirea viitorilor ofițeri ai Armatei Române.

Distribuie informația
Alte știri