Germania se închide total de Sărbătorile Pascale

Valul trei al pandemiei cuprinde tot mai multe țări europene. Suntem într-o nouă pandemie, avertizează cancelarul Angela Merkel. Tulpina britanică, mult mai agresivă, înseamnă, practic, că avem un nou virus.

De Paștele catolic și protestant, va fi izolare totală în Germania, cu 5 zile în care nici măcar magazinele de alimente nu vor fi deschise.

E același tip de virus, dar cu caracteristici complet diferite. Riscul de deces e semnificativ mai mare, e mult mai infecţios şi boala durează mai mult. De pe 1 aprilie, până pe 5 aprilie, va fi o perioada prelungită de odihnă de Paște, cu restricții extinse în privința contactelor și interzicerea adunărilor publice. Adică, cinci zile la rând, se aplică principiul: stăm acasă”, spune Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Bisericile vor oficia online slujbele de Paște. Liderii religioși vor anunța credincioșii din fiecare parohie cum au posibilitatea să le urmărească.

Distribuie informația
Alte știri