Angajații revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariaţi din familia ocupaţională „Justiţie”. In perioada 18-22 aprilie ei intră în grevă de tip japonez la nivel naţional.
„Membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel”, se precizează în comunicat.
Totodată, în intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30 vor avea loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor. În data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din luna august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă.