Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă joi seară, la Oradea Arena, de campioana mondială en-titre Franţa, scor 32-27 (18-14), în primul meci amical din seria de două programate înaintea Campionatului Mondial.

Pentru tricolore s-au remarcat Grozav (6 goluri), Boiciuc (4), Popa (3) şi Gogîrlă (3).
Al doilea duel cu tripla campioană mondială va avea loc sâmbătă, tot la Oradea Arena.
Partidele de verificare fac parte din programul de pregătire pentru Campionatul Mondial (28 noiembrie – 14 decembrie), găzduit de Germania și Olanda. România va juca la Rotterdam, în grupa A, împotriva Croaţiei (27 noiembrie), Japoniei (29 noiembrie) și Danemarcei (1 decembrie).
Tricolorele sunt deja calificate la CE 2026, în calitate de ţară gazdă, alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia, urmând să dispute doar meciuri în cadrul EHF Euro Cup.