Horia Colibășanu a ajuns pe Nanga Parbat, al unsprezecelea optmiar din carieră

Foto: facebook/ Horia Colibasanu

Alpinistul român Horia Colibăşanu a reuşit să urce pe Nanga Parbat (8.125 metri) pe 4 iulie 2025, la ora 7.00, atingând astfel al unsprezecelea vârf de peste 8.000 de metri. Este unul dintre cei mai periculoși munți.

Nanga Parbat a fost una dintre marile provocări ale lui Horia Colibăşanu în drumul său spre obiectivul de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume.

Până în prezent, a reuşit ascensiuni pe zece optmiari, acesta fiind al unsprezecelea.

Horia Colibăşanu fost distins cu Medalia de Aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei şi cu „Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume. În 2017, a primit cea mai înaltă distincţie acordată de preşedintele României: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Este cetăţean de onoare al oraşelor Timişoara şi Slatina.

Alte știri