Acum două mii și ceva de ani, dintr-o concepție nici acum înțeleasă pe deplin, se năștea pe acest pământ, un bărbat, cu o natură ce împreuna într-însa, atât Dumnezeu cât și om (știu, și asta este greu de înțeles).
Despre El, cei mai mulți spun că a trăit pe acest pământ, aproximativ 33 de ani, timp în care a propovăduit învățăturile și poruncile lui Dumnezeu pentru evrei și pentru neamuri, timp în care a vindecat și a înviat din morți mulți oameni, timp în care a anunțat oamenilor planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, timp în care s-a bucurat și a plâns, timp în care s-a supus pe de-antregul voii Tatălui Său.
A plecat de pe acest pământ crucificat, pentru că la o vreme, cei care îi doreau moartea, au reușit a fi suficient de influenți și de dibaci, pentru a influența hotărârile mai marilor vremii.
Din secolul IV, mare parte a omenirii sărbătorește (sau cel puțin așa vrea să pară) nașterea acestui bărbat special, trimis de Dumnezeu pentru a împăca lumea cu El.
Pentru o vreme, parte a omenirii își punea toate speranțele în El, acum, numai Dumnezeu știe, pentru câți oameni, Isus Hristos este Domnul vieții lor și speranța lor…
Să vă fac eu acum a crede, nu pot, să vă ”stric” sărbătorile, nu vreau, dar să vă pun pe gânduri, cât privește adevăratul motiv a sărbătorii Crăciunului, cred că îmi este îngăduit.
Bradul, sarmalele, cârnații și Moș Crăciun, contează prea puțin sau deloc. Ar fi păcat însă, ca încă odată, materialul, neimportantul și lumescul, să vă fure din nou atenția, și de ce nu…credința…
Sărbătoriți nașterea Mântuitorului și nu altceva…E păcat a rămâne orbi, când ochii cu putință de-a vedea, îi aveți…Pace, liniște, sănătate și har de Sus peste casa fiecăruia.
Hristos s-a născut!
Dacian Palladi
