„Hristos se naște, măriți-L” – concert de colinde la Oradea

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din Oradea invită publicul la concertul de colinde „Hristos se naște, măriți-L”, care va avea loc vineri, 20 decembrie, de la ora 18:00, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea. Intrarea este liberă.

Evenimentul aduce împreună mai multe coruri și soliști ai orașului, oferind o seară de muzică și bucurie sufletească în prag de Crăciun. Vor urca pe scenă: Corul „Schola Cantorum” al Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan”, Corul Facultății de Muzică, Corul „Sfântul Ioan Iacob Românul” din Parohia Ortodoxă Nufărul, Corul de Cameră „Voces” cu soliștii Anda Liana Pătcaș și Sebastian Vaida, Corul „Szent László” al Catedralei Romano-Catolice, Corul Filarmonicii de Stat Oradea și Corul „Buna Vestire – Francisc Hubic”.

Dirijorii invitați, alături de prezentatoarea Mariagrazia Roman, promit o seară de armonie, emoție și trăire a spiritului Crăciunului prin muzica corală.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri