Vineri, 9 ianuarie, vremea se răcește mai mult decât ar fi normal pentru această perioadă, iar iarna își intră serios în drepturi. Temperaturile minime coboară până la minus 8 grade în zonele depresionare, iar maximele zilei vor atinge cel mult 3 grade în sudul și sud-estul României.
În Dobrogea și în Bărăgan, atmosfera rămâne în general însorită, mai ales spre litoral, însă vântul va avea intensificări în primele ore ale dimineții, cu rafale ce pot ajunge la 50–70 km/h. Temperaturile sunt ușor mai ridicate față de ziua precedentă, dar senzația de frig persistă din cauza vântului.
Nordul Moldovei și Bucovina se confruntă cu o vreme schimbătoare și deosebit de rece. La amiază, valorile termice se vor situa între minus 6 grade la Suceava și minus 2 grade la Iași, iar frigul se va resimți accentuat pe tot parcursul zilei.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, cerul va avea înnorări temporare, alternând cu perioade însorite, însă spre seară și în cursul nopții sunt așteptate ninsori slabe. Temperaturile rămân foarte scăzute, iar la Oradea dimineața a adus ger, cu minus 10 grade.
În vestul țării se încălzește ușor față de zilele trecute, dar vremea rămâne rece, cu ger dimineața în multe localități. Cerul va fi mai mult noros, iar spre seară sunt prognozate ninsori în Crișana. În Banat apar precipitații mixte, cu risc de polei.
Și în Transilvania dimineața este foarte rece. Pe parcursul zilei, soarele își face timid apariția, însă temperaturile rămân scăzute. Spre seară și la noapte, norii se adună și va ninge în multe zone.
În Oltenia, ziua aduce vreme bună și cer mai mult senin, dar spre seară norii se înmulțesc. Sunt așteptate precipitații mixte și depuneri de polei pe alocuri. După-amiaza, temperaturile nu vor depăși 2 grade.
În sudul țării, vineri vine cu o ameliorare a vremii. Soarele apare mai des, vântul își pierde din intensitate și va sufla cel mult moderat, iar temperaturile cresc ușor, atingând valori de până la 3 grade.
La munte, ninsorile vor fi izolate în prima parte a zilei, dar se vor extinde pe arii mai largi spre seară și în timpul nopții. Vântul se intensifică în special în Carpații Meridionali și Orientali, unde rafalele pot atinge 65–75 km/h, viscolind ninsoarea.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație
