Președintele interimar Ilie Bolojan avertizează, într-un interviu la Prima TV, că România, cu un deficit bugetar de 9,3%, riscă să se confrunte cu o nouă criză financiară similară celei din 2008-2010, din cauza „trepidațiilor la nivel global”.
Bolojan a propus trei măsuri urgente: eliminarea cheltuielilor inutile, controlul companiilor de stat și reducerea sistematică a cheltuielilor.
Totodată, el a subliniat importanța atragerii fondurilor din PNRR până în 2027, avertizând că în caz contrar România va pierde finanțarea europeană.
În prezent, țara noastră a atras doar 9,4 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.