Ilie Bolojan: Calendarul estimativ privind realizarea centurilor localităților Aleșd și Beiuș

Ilie Bolojan a convenit cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere  (CNAIR) și cu cele două primării modalitățile de colaborare în așa fel încât aceste proiecte să fie finalizate până la finalul anului 2023. Centurile Beiuș și Aleșd au asigurată finațarea pe actualul program de finanțare 2014 – 2020 (proiectele din acest exercițiu financiar pot fi implemenate până la finalul anului 2023).

Săptămâna viitoare vor fi aprobate protocoalele de implementare pentru fiecare centură cu CNAIR. Modelul a fost deja negociat, urmeză să fie prezentat cel mai târziu luni, și în ședința de joi (n.r. 26 noiembrie 2020) ar urma să fie aprobat. În paralel cu acest protocol, atât Consiliul Județean Bihor, cât și consiliile locale ale localităților Aleșd și Beiuș vor semna câte un protocol de colaborare, astfel încât din luna decembrie să ne apucăm de lucru efectiv. Responsabilitățile vor fi partajate, fiecare din cele două primării urmând să suporte o parte din cheltuielile pregătitoare, iar Consiliul Județean va suporta studiul de fezabilitate efectiv. Primăriile vor finanța studiile geologice, topografice, hidrologice, analizele de trafic – documente pregătitoare,” a declarat Ilie Bolojan.

Traseul final se va baza pe o analiză multicriterială, care se face în două etape de către CNAIR. Până la începutul lunii decembrie se vor realiza 3 variante de trasee pentru fiecare din cele două centuri. Va fi varianta veche (lungă – a cărei valoare este de peste 120 de milioane de euro) și alte două variante, mai scurte, care se estimeaă că nu vor depăși 30, 35 de milioane de euro.

„Într-o primă etapă cele trei variante de trasee propuse vor intra în comisia tehnico – economică a CNAIR. În urma acestei etape vor rămâne două proiecte. Urmează o a doua analiză, iar după două săptămâni se va alege varianta finală. Până cel târziu la începutul lunii ianuarie 2021 ne propunem să avem finalizată și această a doua etapă, astfel încât din ianuarie să ne apucăm efectiv de lucru. Cel mai târziu la 1 mai anul viitor ar urma să avem cele două studii de fezabilitate pentru centurile Aleșd și Beiuș aprobate cu toate avizele de mediu, electrice, etc. emise. La final va urma o Hotărâre de Guvern prin care se vor aproba indicatorii. Exproprierea va fi făcută de CNAIR. Obiectivul este ca la 1 iulie 2021 să fie lansată licitația pentru cele două centuri, în așa fel încât până la finalul anului 2023 să finalizăm lucrările”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Bihor.

Alte știri