Documentația tehnică a tronsonului Oșorhei – Băile Felix, prima jumătate a Inelului metropolitan (Lotul 2) este finalizata, a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan pe pagina sa de socializare.
De luni, 11 septembrie, constructorii vor începe lucrările.
„Cea mai complexă lucrare pe acest tronson este viaductul ce traversează zona de acumulare și drumul comunal spre Betfia. Zona în care va traversa drumul este în amonte de stațiunea 1 Mai ( a se vedea imaginea). Într-o primă etapă se vor executa forajele și fundațiile pentru pilonii acestuia.
Se fac lucrările pregătitoare: decopertarea stratului vegetal, pregătirea terenului pentru amplasarea forezei și amenajarea drumurilor de acces.
În condițiile în care nu vor fi întârzieri cauzate de relocarea a două rețele electrice de înaltă tensiune, în toamna anului viitor lucrările vor fi terminate, mai scrie pe pagina sa de socializare, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.