Ilie Bolojan demisionează din PNL pentru a prelua președinția interimară a României

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL și președintele Senatului, a anunțat luni că își va da demisia din partid pentru a prelua funcția de președinte interimar al României, în urma anunțului făcut de Klaus Iohannis. Totodată, el a propus ca prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, să îi succeadă la conducerea partidului.

„Având în vedere că, odată cu demisia președintelui României, președintele Senatului devine interimar, conform Constituției, acesta nu mai poate fi membru al unui partid politic. Prin urmare, sunt obligat să mă suspend din funcția de președinte al PNL și din calitatea de membru PNL”, a declarat Bolojan luni seară.

El a precizat că marți după-amiază va avea loc o ședință a Biroului Politic Național, în cadrul căreia se va decide cine va prelua interimatul la conducerea partidului. „Propunerea mea este ca domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele PNL, să preia această funcție”, a subliniat Bolojan.

În ceea ce privește președinția Senatului, acesta a menționat că o decizie va fi luată marți, după consultarea grupului senatorilor liberali. „Vom face mâine o propunere în acest sens”, a adăugat el.

Totodată, Ilie Bolojan a declarat că, luni seară, au fost stabilite principalele direcții ale campaniei electorale a PNL pentru susținerea lui Crin Antonescu. Întrebat despre viitoarea sa funcție de președinte interimar al României, Bolojan a refuzat să facă declarații suplimentare.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢𝐬̦-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮𝐬̦

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...