Oradea îmbracă astăzi haine de sărbătoare, comemorând 106 ani de la instaurarea administrației românești. Este o zi cu soare, flori și emoție, în care orașul își amintește de momentul istoric din 1919, când trupele conduse de generalul Traian Moșoiu intrau în Oradea, restabilind ordinea și reîntregind granițele României Mari.
Prezent la festivități, președintele interimar al României, Ilie Bolojan – fiu al Bihorului – a transmis un mesaj plin de recunoștință:
„Istoria noastră e făcută din istorii mici, din oameni care își fac treaba bine. A fi aici azi, în această zi de Paști, este și un semn de recunoștință pentru toți cei care au pus o cărămidă la temelia țării… România nu se schimbă doar din București, ci din fiecare sat, oraș și județ. Oradea este un model de ce pot face oamenii buni, care își fac datoria”, a spus Bolojan.
Evenimentele organizate includ o slujbă religioasă, depuneri de coroane, un moment Drill Team, concert militar și o expoziție statică a avioanelor C-130 Hercules și C-27J Spartan.
Echipa oradeaindirect.ro
La mulți ani, Oradea! La mulți ani, România demnă și vie în fiecare comunitate!