După ce constructorii și-au finalizat organizarea de șantier, de câteva zile au început lucrările la Centrul Cultural al județului Bihor.
Se lucrează la decopertarea terenului și la excavații. La sfârșitul lunii aprilie va fi adus în șantier un utilaj special forării și turnării continue a pereților care vor susține clădirea. În 2 ani, în vara anului 2026, lucrările vor fi terminate. Lucrările sunt finanțate din bugetul Consiliul Județean Bihor și din fonduri europene, a scris pe facebook Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor
Sala mare va avea o suprafaţă de 1.244 mp şi 1.077 de locuri, din care 22 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Vor fi construite si două săli secundare multifuncţionale, foaiere şi un spaţiu de tip co-working cu specific cultural. Vor fi amenajate, de asemenea, zone pentru alimentație publică.
Proiectul prevede și asigurarea utilităților, amenajarea accesului, a aleilor și a platformelor pietonale și amenajarea spațiilor verzi. Valoarea contractului semnat cu firma Construcții Erbașu este de 19,5 milioane de lei, inclusiv TVA, iar termenul pentru execuția lucrărilor este de 32 de luni.
Suprafața totală a amplasamentului pe care va fi edificat Centrul Cultural Multifuncțional este 17.778 mp. Clădirea va avea o suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 10.450 mp şi o suprafaţă utilă totală de aproximativ 8.015 mp.